Un angajat Metrorex s-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc chiar sub ochii pompierilor. Acesta a fost transportat în stare gravă la spital, informează B1 TV.
Incidentul s-a petrecut duminică dimineață în Capitală.
Scene șocante în Capitală: Un bărbat S-A ARUNCAT ÎN GOL, sub ochii pompierilor
#DIRECT_ONE_ovmjvo#
Bărbatul în vârstă de 50 de ani s-a aruncat de la etajul cinci chiar în momentul în care la fața locului au ajuns și pompierii.
Aceștia au fost alertați de un trecător care l-a văzut pe bărbat stând pe pervaz și a sunat imediat la 112.
Pe lângă pompieri, la fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Pantelimon. Acesta se află în stare critică, fiind intubat și ventilat mecanic.
Nu se știe motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest. Vecinii lui spun însă că bărbatul se afla în ultima vreme într-o stare de depresie.