ESA face un anunț îngrijorător. Crevasa care fisurează o parte uriașă de gheață legată de vestul Antarcticii „măsoară acum circa 200 km lungime, nelăsând decât 5 km între capătul fisurii și ocean”, informează ESA într-un comunicat, potrivitagerpres.ro.
„Am stabilit înălțimea gheții deasupra oceanului și am calculat că aisbergul final va avea o grosime de circa 190 de metri și va conține circa 1.155 cubi de gheață”, a spus Noel Gourmelen, din cadrul Universității din Edinburgh.
„De asemenea, am estimat că dimensiunea sub nivelul mării ar putea atinge 201 metri”, a continuat el.
Blocurile de gheață se detașează mereu de Antarctica, dar acesta, cu o suprafață de 6.600 kmp, are o dimensiune foarte mare și trebuie monitorizat cu atenție pentru că ar putea fi periculos pentru circulația maritimă, a punctatESA.
În momentul în care se va desprinde, aisbergul nu va avea impact asupra nivelului oceanelor, întrucât plutește deja pe apă.
El face parte dintr-o barieră uriașă de gheață, numită „Larsen C", care reține ghețari care pot să crească nivelul oceanelor cu 10 cm dacă vor ajunge în Oceanul Antarctic, spun cercetătorii.