Klaus Iohannis, mesaj DUR pentru guvern de la Ambasada SUA: Sper ca noul Guvern instalat să ia aminte (VIDEO)

Klaus Iohannis, mesaj DUR pentru guvern de la Ambasada SUA: Sper ca noul Guvern instalat să ia aminte (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent marți seară la recepția organizată la Ambasada SUA din București cu ocazia Zilei naționale a Statelor Unite. La eveniment au participat numeroși lideri politici, dar și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care este implicată în acest moment într-un scandal de proporții privind activitatea de la DNA.

În discursul pe care l-a susținut la acest eveniment șeful statului a vorbit despre importanţa zilei de 4 iulie, parteneriatul dintre România şi SUA, dar a avut și un mesaj pentru guvernul Tudose.

Klaus Iohannis, mesaj DUR pentru guvern de la Ambasada SUA: Laura Codruța Kovesi, prezentă la recepția de Ziua Statelor Unite

#DIRECT_ONE_x532sr#

Iohannis și-a exprimat speranța că executivul român va ține cont de faptul că pentru a veni în România, investitorii străini au nevoia de garanția unui climat stabil și transparent în țara noastră.

”În acest an sărbătorim două decenii de la lansarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.

Parteneriatul a influențat decisiv evoluția României în acești 20 de ani. În acești 20 de ani, România a învățat, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, ce înseamnă forța democrației și respectul față de justiție, stat de drept și transparență.

(…)

Cetățenii României de azi și-au demonstrat maturitatea și verticalitatea morală. Acum este timpul ca țara să fie guvernată responsabil și predictibil, punând interesul cetățeanului pe primul loc și dovedind partenerilor noștri străini că România este același partener stabil, care își respectă angajamentele asumate.

Celebrăm astăzi Ziua Națională a Statelor Unite la mai puțin de o lună de la vizita pe care am efectuat-o la Washington.

Am avut întâlniri excelente și deosebit de fructuoase la nivelul Congresului și al Administrației americane, culminând, desigur, cu întâlnirea din 9 iunie cu Președintele Donald Trump.

Această întâlnire, ca de altfel întreaga vizită la Washington, a reprezentat o reconfirmare a angajamentului Statelor Unite pentru dezvoltarea și extinderea Parteneriatului nostru Strategic și pentru securitatea regiunii noastre, inclusiv a României. De asemenea, a fost o recunoaștere a capacității României de a fi furnizor de securitate și de a acționa ca stat-pilon în regiune, pentru proiectarea valorilor noastre comune. Am stabilit, așadar, împreună cu Președintele Trump, să ne amplificăm eforturile pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic, în toate domeniile sale.

Trebuie să aducem la nivelul de excelență al cooperării politico-militare și de securitate și cooperarea economică, respectiv cea culturală, inclusiv pe palierul cercetării și inovării.

Pentru că am amintit cooperarea economică, este important să intensificăm schimburile comerciale și investițiile capitalului american în România, dar și susținerea interesului oamenilor de afaceri români pentru piața americană, recent dovedit de participarea – tot mai numeroasă de la an la an – a companiilor românești la evenimentul «Select USA».

În același timp, folosesc acest prilej pentru a reitera faptul că pentru investitorii străini – pentru ca România să atragă companii americane, de exemplu – este foarte importantă asigurarea unui climat general atractiv și stabil, cu un cadru legislativ predictibil și transparent, cu o birocrație redusă și respect față de statul de drept.

Sper ca noul Guvern instalat să ia aminte la aceste principii fundamentale.

(…)

În ceea ce privește dimensiunea militară a relației noastre, care este excelentă atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO, Statele Unite rămân principalul garant al securității României, care, la rândul său, își aduce o contribuție consistentă și apreciată, inclusiv pentru securitatea SUA.

(…)

Sunt convins că, după întâlnirea cu Președintele Trump, relația dintre România și Statele Unite este mai puternică decât oricând și are, așa cum a punctat Președintele Trump, un viitor «foarte, foarte luminos»”, a spus Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)