Premierul Tudose, față în față cu a doua acuzație de PLAGIAT! MALPRAXIS ACADEMIC

Premierul Tudose, față în față cu a doua acuzație de PLAGIAT! MALPRAXIS ACADEMIC
Foto: RL

Premierul Mihai Tudose este acuzat de a doua suspiciune de plagiat. Potrivit România Liberă, șeful Executivului ar fi copiat 220 din cele 368 de pagini dintr-o carte semnată în 2009, ce a apărut la Editura Academiei Naţionale de Informaţii din subordinea Serviciului Român de Informaţii.

La acea dată, Tudose era doctorand la Academia SRI.

Cartea e semnată, în afară de actualul premier, și de către Severin Florian Lungu, Gheorghe Toma şi Ştefan Teodoru, toți șefi în SRI.

Cu soacra lui Lungu, Tudose a împărțit și acționariatul unei firme, menționează sursa citată.

Cei patru au copiat pe rupte, inclusiv din cărți de referință mondială, cum ar fi „Şocul viitorului“ de Alvin Toffler.

Aceasta este cea de a doua suspiciune de plagiat care trenează în jurul premierului. Tudose și-ar fi plagiat și lucrarea de doctorat. În acel caz, politicianul PSD a recunoscut tacit încălcarea regulilor academice, depunând, anul trecut, o cerere de renunţare la titlul de doctor. Fără efect, deocamdată.

Citește și "ADEVĂRUL despre legăturile lui TUDOSE cu SRI! Ce scrie în cartea premierului (FOTO)"

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`