”Preotul nostru își înșală preoteasa. Eu ce fac acum, mă mai duc la el?”

”Preotul nostru își înșală preoteasa. Eu ce fac acum, mă mai duc la el?”

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap. Iar când e vorba de un om al Domnului” situația devine și mai încurcată.

O femeie din zona Moldovei susține că preotul satului “nu ar fi tocmai sfânt”, înșelând-o pe preotează cu sătencele.

Povestitoarea noastră spune că și ea a fost îmbrățisată drăgăstos de cel căruia i se spovedește constant.

Locuiesc într-un sat micuț din Moldova, unde toată lumea se cunoaște, iar de ceva vreme, oamenii au început să vorbească pe stradă că preotul nostru nu ar fi tocmai sfânt, că ar înșela preoteasa. Acum, în mod normal nu mă prea interesează viețile altora, mai ales ce fac în casele lor, dar el e cel la care eu merg să îmi ușurez sufletul, să îmi mărturisesc și cele mai mici și cele mai mari păcate, oare chiar este el în măsură să mă mai asculte și să îmi dea un sfat cu adevărat curat? Plus că, uitându-mă în urmă, unele gesturi ale sale mi se par deplasate în contextul ăsta… nu o dată a încercat să mă ia în brațe, iar eu credeam că vrea să mă liniștească, să mă aline. Eu ce fac acum, mă mai duc la el?”, a spus femeia pentru Libertatea.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)