Guvernul Tudose este rezultatul înțelegerii dintre președintele Klaus Iohannis și liderul PSD Liviu Dragnea, a acuzat Traian Băsescu. Senatorul PMP a mai susținut că Mihai Tudose a fost solicitat chiar de către Iohannis.
”Domnul Iohannis a mințit public ca urmare a aranjamentului cu Liviu Dragnea. Iohannis își dorea foarte mult ca niciun alt partid să nu vină cu vreo propunere (…) Eu vă asigur că la Cotroceni i-am explicat și președintelui că propunerea Sigfried Mureșan era una care putea atrage voturile opoziției, pentru că PMP este membru al PPE și mai avem încă două partide membre ale aceleiași familii europene. Mureșan se potrivește și pe profilul celor de la USR, pentru că este tânăr, apropiat de modul lor de gândire și sunt convins că și ei l-ar fi votat.
N-aș spune că m-a șocat, că nu mă mai șochează nimic în politică, dar pot spune că m-a uimit tupeul președintelui de a minți public. Eu l-am avertizat că în cazul în care îl acceptă pe Tudose, pică într-o capcană a lui Liviu Dragnea. De fapt, Tudose a fost o opțiune a lui Klaus Iohannis, nu o capcană a lui Liviu Dragnea”, a declarat președintele PMP, citat de stiripesurse.ro.
Traian Băsescu a mai anunțat că parlamentarii PMP se vor retrage din comisiile parlamentare, acolo unde sunt audiați miniștrii propuși de coaliția PSD-ALDE, dar și din plenul reunit, acolo unde se va da votul de încredere asupra Guvernului Dragnea – Iohannis.
Totodată, Băsescu a lansat un atac extrem de dur la adresa echipei de miniștri condusă de Mihai Tudose (Detalii AICI)