Atenție la doamnele octogenare când urcați în avion! O femeia în vârstă de 80 de ani, din China, a aruncat nouă monede în motorul avionului care urma să decoleze din Shanghai către Guangzhou. Bătrâna nu avea intenții teroriste, ci doar superstițioase, gestul ei vizând atragerea norocului, relatează The Telegraph.
În timp ce se îndrepta către aeronavă, femeia a aruncat nouă monede în motorul avionului. Opt dintre ele au „ratat” ținta, însă una a ajuns chiar în motorul aeronavei. Un alt pasager a observat totul și a anunțat autoritățile. Astfel, femeia, (care călătorea împreună cu soțul ei, dar și cu fiica și cumnatul ei), a fost reținută pe aeroportul internațional Pudong din Shanghai. Toți cei 150 de pasageri au fost evacuați din avionul companiei China Southern Airlines, iar cursa a fost întârziată.
„Un pasager în vârstă a aruncat monede în motorul avionului și a provocat întârzierea zborului. Pasagerul responsabil a fost reținut de poliție”, a anunțat compania aeriană.
În urma incidentului, aeronava a fost verificată în detaliu. Totodată, poliția a anunțat că femeia a făcut acest gest pentru a avea parte de noroc, ea fiind adeptă a budismului.
Știrea a devenit virală pe rețelele de socializare din China, mulți făcând glume pe seama bătrânei. „Bunico, asta nu e o fântănâ să-ți pui dorințe”, a scris un internaut.