Simona Halep pune fanii pe JAR! Când se va RETRAGE sportiva și cine inspirat-o în TENIS

Simona Halep pune fanii pe JAR! Când se va RETRAGE sportiva și cine inspirat-o în TENIS
Foto: Fanatik

Simona Halep a dezvăluit într-un interviu care o să apară în luna iunie în revista „Harper's Bazar” care sunt jucătorii de tenis ce au motivat-o până acum în carieră. Chiar dacă nu va fi prea curând, frumoasa tenismenă s-a gândit când va fi ziua în care va spune „adio” sportului alb, potrivit digisport.ro

„Justine Henin pentru ca are și înălțimea mea și mi-a plăcut dintotdeauna stilul ei de joc. Roger Federer, care este, cred, modelul tuturor tenismenilor pentru eleganța și pentru felul în care reușește să se concentreze atunci când joacă.

Nu știu dacă mi-aș dori totuși sa prind vârsta lui pe teren, pentru că visez să-mi fac, la un moment dat, familie și copii. Așa că pe la 30 sau 30 și un pic de ani trebuie să ma gândesc la retragere. Însă, n-aș putea da un verdict de pe acum. Iar cea de-a treia persoana care m-a motivat și ambiționat este Serena Williams.”, a spus Halep.

De reținut este că și Henin a delcarat acum trei ani, că se regăsește în stilul de joc al Simonei.

„Nu am văzut multe meciuri la Roland Garros, dar am constatat că semifinalistele erau atletice. Sharapova este o luptătoare. Indiferent că o iubeşti sau nu, ea are mentalitate de campioană. Pe Halep nu am mai văzut-o jucând, dar are o inteligenţă a jocului şi are ceva ce îmi aminteşte de mine. Ea se bazează pe calităţile sale, nu are un joc previzibil. Este ofensivă şi agresivă”, spunea belgianca

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)