UPDATE: Traficul pe autostrada 3 a fost reluat după nouă ore de blocaj, informează B1 TV.
O cisternă încărcată cu zece tone de benzină s-a răsturnat sâmbătă dimineața pe autostrada 3, Bucuresti-Ploiești, pe sensul de mers către Capitală, iar din autovehicul se scurge combustibil, informează B1 TV.
La ora transmiterii acestei știri, traficul pe șosea este blocat.
Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, comisarul-șef Cătălin Bocai, de la Centrul infotrafic al Poliției Române, a transmis că nicio persoană nu a fost rănită, iar în zonă nu există riscul producerii unei explozii.
Panică pe autostrada 3: O cisternă încărcată cu benzină și motorină s-a răsturnat. Din autovehicul se scurge combustibil
#DIRECT_ONE_12cv5f#
”La această oră, circulația rutieră rămâne oprită pe autostrada București – Ploiești, din cauza scurgerilor de combustibil din autocisterna încărcată cu motorină și benzină care s-a răsturnat la km 51+800 de metri, în afara părții carosabile. Nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele materiale sunt destul de însemnate.
În acest moment se încearcă transbordarea combustibilului într-o altă autocisternă. În autocisternă se aflau, în primul buncăr, zece tone de benzină, iar cel de-al doilea avea două tone de motorină. (…) Există mai multe filtre de la Poliția Rutieră Prahova, dar și de la Poliția autostrăzi. Nu se mai intră pe autostrada A3, iar la această oră nu există pericol de explozie”, a explicat bine Cătălin Bocai.
Potrivit acestuia, traficul rutier ar mai putea rămâne blocat cel puțin o oră.