Marea Britanie: Liderul liberal-democraților demisionează după rezultatul din alegerile legislative

Marea Britanie: Liderul liberal-democraților demisionează după rezultatul din alegerile legislative
Foto: alchetron.com

Tim Farron a demisionat miercuri de la conducerea Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie, dup rezultatul slab al formațiunii sale din alegerile legislative, desfășurate săptămâna trecută, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Liderul liberalilor a fost criticat pentru modul în care a condus campania electorală a partidului.

Liberal-democrații nu au reușit să obțină un număr semnificativ mai mare de locuri în Parlament, având acum 12 reprezentanți în legislativul de la Londra, după ce în 2015 câștigaseră opt mandate.

Membrii partidului intenționau să obțină mai multe locuri, deoarece formațiunea lor a fost singura ce a ceur un nou referendum pe tema retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Tim Farron a declarat că s-a confruntat chiar de la preluare conduceri partidului cu întrebări despre convingerile sale creștine.

"Am încercat să răspund cu eleganță și răbdare. Uneori răspunsurile mele ar fi putut fi mai înțelepte", a recunoscut el.

Farron a declarat că s-a văzut prins într-o contradicție între opiniile sale bazate pe învățăturile Bibliei despre homosexualitate și avort și rolul politic la conducerea unui partid progresist.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate