Klaus Iohannis a lăudat în conferința de presă comună susținută la Casa Albă împreună cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, partneriatul strategic pe care România îl are cu americanii, amintind de asemenea și implicare României pe teatrele de luptă alături de americani.
"Vă mulțumesc foarte mult pentru cuvintele pe care le-ați găsit pentru România, pe care le-ați spus poporului român și mie, vă mulțumesc foarte mult pentru această invitație de a veni aici, de a fi alături de dumneavoastră, vă mulțumesc pentru ca ați aranjat ca vremea să fie bună în acest moment.
Domnule președinte, mă bucur foarte tare pentru că am avut o întâlnire foarte bună și acest lucru se datorează puterii dumneavoastră de a conduce și totodată parteneriatului nostru puternic. Desigur, faptul că sărbătorim anul acesta 20 de ani de parteneriat strategic între țările noastre este important pentru ambele națiuni și vreau să subliniez că acest parteneriat cu Statele Unite modelează România aşa cum este ea astăzi, o Românie cu o democraţie solidă, o Românie care este alături de trupele americane în Afganistan şi în Irak. Acest parteneriat a contribuit la ceea ce România este astăzi şi cred că acest parteneriat trebuie să devină și mai puternic", a precizat Klaus Iohannis.
Șeful statului a ținut să sublinieze că România și-a îndeplinit condiția de membru NATO de a aloca 2% din PIB pentru apărare, precum Trump a cerut tuturor membrilor alianței, și a ținut să îi amintească președintelui american rolul important pe care Uniunea Europeană trebuie să îl aibă în alianța cu americanii.
"Mă bucur că implicarea dumneavoastră în lupta contra terorismului a determinat mai multe națiuni să fie conștiente de faptul că trebuie să împărțim cheltuielile în interiorul NATO, de aceea România a decis să crească contribuția pentru apărare la 2% și cred că suntem prima țară din mandatul dumneavoastră care face acest lucru.
O parte importantă din acest buget merge către achizițiile strategice și sper că vom găsi împreună metode bune de a cheltui acești bani.
România este foarte conştientă de faptul că suntem în est şi că ne bazăm foarte mult pe parteneriatul cu dumneavoastră pentru că nu putem să rezistăm acolo fără SUA, nu putem rezista acolo singuri. Pe de altă parte, parteneriatul nostru are oportunități imense, nu doar în chestiuni de siguranță, ci și de natură comercială, economică.
România este membră a UE și cred că este în interesul ei ca Uniunea să fie un partener puternic al SUA. Legăturile transatlantice sunt vitale. SUA și UE nu trebuie să concureze una împotriva celeilalte, ci trebuie să lucreze împreună", a afirmat Klaus Iohannis.
"Statele Unite modelează România aşa cum este ea astăzi, o democraţie solidă". Discursul lui Klaus Iohannis la conferință comună cu Donald Trump
#DIRECT_ONE_vtw514#