ICCJ nu va sesiza Curtea Constituțională pe Legea salarizării

ICCJ nu va sesiza Curtea Constituțională pe Legea salarizării
Foto: unjr.ro

Curtea Supremă a anunțat că nu va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu Legea salarizării deoarece nu sunt întrunite condițiile necesare, informează Digi24.

Răspunsul vine după ce Asociația Procurorilor din România a cerut președintelui României, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Avocatului Poporului să atace la CCR această lege pe motiv că ar crea o diferență de statut financiar între procurori și judecători.

”Azi, data de 9 iunie 2017, ora 11.00, au fost convocate Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru discutarea unor eventuale elemente de neconstituționalitate ale Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În cadrul ședinței s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale”, a transmis ICCJ, într-un comunicat.

Asociația Procurorilor din România atrăsese atenția că aplicarea Legii salarizării în actuala formă ar crea o diferență de statut financiar între procurori și judecători, ”ceea ce poate genera o afectare importantă a sistemului judiciar în ansamblul său”.

Conform Legii salarizării abia adoptată în Parlament, judecătorii au salarii mai mari decât procurorii cu circa 300 de lei, în cazul celor aflați la debutul carierei, și cu 1.000 de lei, în cazul celor cu cel mai înalt grad și vechime de peste 20 de ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`