Călătoriile cu avionul, aproape de o nouă epocă: Boeing studiază posibilitatea de a lansa zboruri comerciale fără piloți

Călătoriile cu avionul, aproape de o nouă epocă: Boeing studiază posibilitatea de a lansa zboruri comerciale fără piloți

Zborurile cu avionul se pregătesc să intre într-o nouă epocă, una în care nu va mai fi nevoie de piloți. Un director al companiei aviatice Boeing a anunțat că început de anul viitor doresc să testeze noi tehnologii care să verifice fezabilitatea ca în viitor să existe aeronave care să piloteze complet singure.

În prezent o mare parte a zborului se desfășoară pe pilot automat, dar în permanență există în cabine doi piloți care realizează aterizarea și decolarea și supraveghează parametrii de zbor, fiind pregătiți să intervină în orice moment.

Mike Sinnett, vicepreședinte dezvoltare de produs la Boeing, spune că deja există elemente ale tehnologiei necesare, referindu-se la drone de 1.000 de dolari care pot zbura singure din punctul A în punctul B, scrie hotnews.ro.

Chiar dacă testele se vor dovedi de un succes răsunător, va fi greu ca noua tehnologie să intre prea rapid în uz, recunoaște chiar oficialul Boeing, deoarece autoritățile vor fi greu de convins să omologheze un avion care depinde 100% de un computer.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`