Iar s-a făcut de râs… Ministrul Petre Daea, despre revederea foștilor colegi de facultate: Întâlnirea a fost plăcută, dar umedă

Iar s-a făcut de râs... Ministrul Petre Daea, despre revederea foștilor colegi de facultate: Întâlnirea a fost plăcută, dar umedă
Foto: Adevărul

Petre Daea a susținut că întâlnirea pe care a avut-o recent cu foștii colegi de facultate a fost ”plăcută, dar umedă”.

Ministrul Agriculturii s-a aflat zilele acestea la Timișoara, pentru deschiderea celei mai mari expoziții agricole din vestul țării. Cu această ocazie, el a putut să-și revadă colegii alături de care a terminat în 1973 cursurile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Banatul.

Și de această dată, Daea s-a făcut remarcat prin perle și vorbe de duh.

”A fost o întâlnire plăcută, dar umedă pentru că mi s-au umezit ochii. A fost o întâlnire pe care nu o voi uita”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Adevărul.

Întrebat dacă îşi aminteşte de o întâmplare mai specială, Petre Daea şi-a amintit de zăpada ”vieţii mele” pe care a trăit-o în Timişoara: ”Am intrat odată, în 1968 la o sărbătoare cu încă câţiva colegi. Era ziua unei colege şi îmi aduc aminte că atât de frumos a nins încât am stat numai afară să ne jucăm cu zăpadă. A fost zăpada vieţii mele”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)