Statul român are de plătit despăgubiri de 310 de milioane lei deponenților de la FNI

Statul român are de plătit despăgubiri de 310 de milioane lei deponenților de la FNI
Foto: antena3.ro

Statul român are în prezent de plătit despăgubiri de 310 milioane de lei deponenților la FNI, care au dat statul în judecată în civil și în penal, potrivit Libertatea.

Din lipsa banilor și deoarece conturile autorității sunt blocate, întregul proces de despăgubire este blocat.

Instituția care se ocupă de aceste despăgubiri și care ar trebui să plătească aceste sume din veniturile încasata, este Autoritatea pentru Administraea Activelor Statului (AAAS).

În perioada mai 2005-decembrie 2008 s-au efectuat plăți în cadrul procesului de despăgubire în valoare de 208.138.000 lei pentru 5020 de persoane.

După anul 2009 numărul celor despăgubiți a fost de 13.013 persoane, valoarea sumelor plătite acestora fiind de 219 milioane de lei.

În cadrul sentințelor din dosare penale care au vizat FNI, s-au efectuat plăți în valoare de 4.726,500 de lei, în baza popririlor instituite de executorii judecătorești, mai anunță ministerul.

În ce privește sentințelecivile, suma rămasă de plată pentru cele aproximativ 4.463 de persoane este de 73.338.000 de lei.

În ceea ce privește dosarele penale, acestea cuprind circa 134.000 de persoane.

În 1999, FNI multiplicase de 99,7 ori banii investitorilor. După analizele care s-au făcut asupra dosarului FNI, s-a ajuns la concluzia că mulţi dintre banii declaraţi de fond n-au existat niciodată. „Investitorii” se îmbogăţeau de fapt doar pe hârtie. Banii depuşi de cei peste 300.000 de păgubiţi s-au evaporat tocmai pentru că randamentele declarate erau false şi o parte din sume au fost retrase „la timp” de cei care au apucat.

Ioana Maria Vlas a fugit din țară în mijlocul acestui scandal, iar pe 4 iunie 2009 a fost condamnată la 10 ani de închisoare în cazul FNI. Pe 20 octombrie 2010, Maria Vlas a fost pusă în libertate.

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv pe 21 februarie 2017 în dosarul FNI la 8 ani de închisoare, fiindu-i în același timp confiscate 13 milioane de dolari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`