Gard la granița României cu Ungaria: Ministrul maghiar de Externe anunță că ia în calcul instalarea unei baricade împotriva migranților la frontieră

Gard la granița României cu Ungaria: Ministrul maghiar de Externe anunță că ia în calcul instalarea unei baricade împotriva migranților la frontieră

Ungaria ar putea ridica un gard la graniţa cu România. Ministrul de externe maghiar a avertizat că autorităţile din ţara vecină iau în calcul instalarea acestei baricade de-a lungul frontierei dintre cele două state în cazul în care migranţii îşi vor schimba ruta.

Ministrul maghiar de externe, Peter Szijjártó, a spus că numărul imigranţilor care au pătruns ilegal în România a crescut cu 70% în 2017 comparativ cu situaţia de anul trecut. Astfel, oficialul maghiar a subliniat că vor fi puse în aplicare măsuri suplimentare de protecţie a frontierelor, inclusiv instalarea unui gard de-a lungul graniţei dintre Ungaria şi România, dacă va exista un nou val de imigranţi pe traseul Balcanilor de Vest. În acest sens, Szijjarto a menţionat că sunt în desfăşurare consultări cu guvernul român.

"Acordul semnat de către Uniunea Europeană cu Turcia privind migraţia este fragil. Deşi Bruxelles-ul i-a cerut preşedintelui Turciei să contribuie la securitatea pe continent, liderii Uniunii Europene continuă să critice Turcia. Situaţia politică din Macedonia este instabilă şi este greu de văzut dacă noua conducere a ţării va putea sau va dori să menţină măsurile pentru protejarea frontierelor", a subliniat şeful diplomaţiei maghiare.

Ultimele date prezentate la Budapesta arată că peste 50.000 de imigranţi au pătruns ilegal în Italia în acest an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`