Eveniment - 22 nov, 08:53
O persoană a murit și două au fost rănite într-un grav accident care s-a produs sâmbătă pe autostrada Sibiu-Sebeș, în apropiere de tunelul de la Săcel, informează turnulsfatului.ro.
Accidentul s-a produs pe timp de ploaie, mașina în care se aflau aceștia acvaplanând și derapând în parapet.
Persoana care a decedat este o femeie de aproximativ 50 de ani. Ea stătea pe bancheta din spate a autoturismului și nu purta centură. În urma impactului puternic, ea a fost aruncată din mașină.
Persoanele rănite sunt un bărbat și o femeie de aproximativ 40 de ani. Starea lor nu este una gravă și inițial au refuzat transportul la spital.