Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineața, la ora locală 2:46, în județul Vrancea, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul s-a produs la o adâncime de 68,2 kilometri, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost: Odobești (38 km), Panciu (43 km), Onești (48 km), Focșani (52 km) și Tîrgu Ocna (52 km).
Potrivit INFP, în urmă cu trei ore și jumătate de la producerea acestui cutremur a mai avut loc în aceeași zonă un alt seism, dar cu o magnitudine de 4,7 pe Richter și la o adâncime de 140 de kilometri. De la începutul lunii mai, în România s-au produs 16 cutremure cu magnitudini între 2 și 4,7 grade pe scara Richter.
„Există posibilitatea să se producă oricand un cutremur mare în România, în Vrancea, mai ales, dar nu știm cât de mare va fi și când va fi”, a spus Constantin Ionescu, Directorul General al Institutului Național de Fizică a Pamântului.