Giurgiu: O femeie și un bărbat, reținuți după ce au ucis o tânără pentru a o împiedica să denunțe acte de proxenetism

Giurgiu: O femeie și un bărbat, reținuți după ce au ucis o tânără pentru a o împiedica să denunțe acte de proxenetism

Crimă la comandă în județul Giurgiu. O femeie şi un bărbat din Teleorman au fost reţinuţi pentru omor calificat, instigare la omor şi proxenetism.

Femeia este acuzată că a comandat uciderea unei fete de 16 ani, pentru a o împiedica să o denunţe că se ocupă cu proxenetism şi prostituţie. Proxeneta a cerut să primească şi dovada crimei: un deget al victimei.

Cadavrul adolescentei a fost găsit la sfârșitul lunii decembrie într-un canal de irigaţii de lângă comuna Vânătorii-Mici, în Giurgiu.

Urmele de strangulare au fost concludente pentru criminalişti: aveau de-aface cu o crimă. Anchetatorii au stabilit că fată avea 16 ani, era din Alexandria şi fusese dată dispărută pe 1 noiembrie 2011.

În reconstituirea care a urmat, criminalul a descris scena dramatică.

Motivul crimei a fost teama de dezvăluirile pe care adolescenta le-ar fi putut face.

Femeia care a comandat crima a cerut și o dovadă, aşa că tânărul care o ucis-o pe adolescentă i-a tăiat degetul arătător de la mâna dreaptă.

La comiterea crimei a mai participat şi o minoră, cercetată şi ea, dar în libertate. Fata a condus victima pe digul unde s-a produs crima. Cei doi suspecți de crimă au fost reţinuţi de poliţişti şi riscă ani grei de închisoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`