ÎPS Teodosie, acuzat că a încălcat regulile controlului judiciar. Procurorii DNA cer pentru el arest la domiciliu

ÎPS Teodosie, acuzat că a încălcat regulile controlului judiciar. Procurorii DNA cer pentru el arest la domiciliu

Procurorii DNA îl acuză pe ÎPS Teodosie că a încălcat regulile controlului judiciar. Din acest motiv, ei au solicitat Curții de Apel Constanța să înlocuiască această măsură preventivă cu una mai aspră: arestul la domiciliu.

ÎPS Teodosie este acuzat de fraudă cu fonduri europeneîn formă continuată, infracţiune care i-ar putea aduce până la 7 ani de închisoare.

El a luat legătura cu unul dintre inculpații din dosar, deși nu avea voie.Mai mult, deși este acuzat de fraudă cu fonduri europene, el ar fi încercat să obțină alți bani europeni.

”În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menționează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar.

În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha.

Prin emiterea împuternicirii ca ȘTEFAN AURELIAN să acceseze fonduri europene, inculpatul PETRESCU TEODOSIE a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume:
– să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,
– să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia”
, se arată într-un comunicat DNA.

În 3 februarie, procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, alți cinci mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea aceluiași tip de infracţiuni, în aceeași cauză.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`