Finanțiștii zugrăvesc o imagine submbră în cazul unei eventuale reveniri a Franței la franc. O eventuală ieșire din zona euro ar costa Franța o cincime din valoarea economiei pe zece ani și ar duce la dispariția a zece milioane de locuri de muncă, potrivit unui studiu al institutului Montaigne, citat de Les Echoes.
Deși ar provoca efecte dezastroase ideea întoarcerii la franc a devenit în Franța un suport pentru platformele politice a unor reprezentanți ai Frontului Național, precum Marine Le Pen candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale de anul acesta.
“Reformele și pachetele financiare de salvare nu vor rezolva criza zonei euro. Fără renunțarea la euro, va fi haos social și economic”, a declarat Le Pen, joi, la RTL.
Potrivit simulărilor speialiștilor în cazul cel mai fericit ieșirea din zona euro ar produce o scădere de 19% din PIB pe urmâtorii zece ani, în timp ce varianta pesimistă anticipează o scădere de 6% pe aceeași perioadă. În cifre mai precise această decizie l-ar costa pe fiecare francez 9.000 de euro.
Zeci de mii, poate sute de mii de oameni își vor pierde dlocurile de muncă din primul an. Pe termen lung, ar trebui să ne așteptăm chiar la dispariția a unui milioan de slujbe, anticipează institutul.
Devalorizare și finanțări mai scumpe
Exporturile vor crește în dynamism dar cumpărătorilor interni, care consumă multe produse de import le va scădea puterea de cumpărare, prețurile la jucării și mașini ar urca cu 20%, susțin cei de la Montaigne.
Pe termen lung cel mai afectată ar fi agricultura Franței care ar fi ușor depășită de cele ale Spaniei și Italiei, considerate de specialiști mai competitive.
Datoria publică va crește prin devalorizarea monedei naționale până la punctul în care “Franța se va găsi rapid în situația Italiei de azi ( n.r. cu o datorie suverană de 118% din PIB)”, provocând astfel o creștere a dobânzii pentru finanțarea datoriilor publice până la 6-7%, anticipează institutul.
Nici zona euro nu are perspective mai bune, în cazul în care Franța ar renunța la moneda euro fiind puțin probabil ca eșafodajul euro să mai reziste.