"UE trebuie să se reformeze sau să înfrunte posibilitatea unui FREXIT". AVERTIZAREA DURĂ a lui Emmanuel Macron, posibilul viitor președinte al Franței

"UE trebuie să se reformeze sau să înfrunte posibilitatea unui FREXIT". AVERTIZAREA DURĂ a lui Emmanuel Macron, posibilul viitor președinte al Franței
foto: digi24.ro

Pro-europeanul Emmanuel Macron a susținut luni dimineață că Uniunea Europeană trebuie să se reformeze ori se va confrunta cu posibilitatea ieșirii Franței din blocul comunitar (Frexit), după exemplul Marii Britanii, conform BBC.

Aceasta este ultima săptămână de campanie înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care candidatul pro-european la alegerile prezidențiale din Franța se va confrunta cu preşedinta de extremă-dreapta a Frontului Naţional.

Marine Le Pen s-a bazat pe o retorică eurosceptică şi a promis inclusiv organizarea unui referendum cu privire la poziţia Franţei în Uniunea Europeană.

Aceasta a câştigat sprijin electoral în special în zonele rurale şi industriale, unde a promis că va prelua controlul asupra graniţelor şi va pune capăt imigraţiei, fie legală sau ilegală, în Franţa.

”Sunt un proeuropean, am apărat constant în timpul acestor alegeri ideea şi politicile europene, pentru că cred că sunt extrem de importante pentru francezi şi pentru poziţia acestei ţări în globalizare”, a declarat Emmanuel Macron.

Totuşi, prezidenţiabilul de centru-stânga a explicat că ”trebuie în acelaşi timp să ne uităm la situaţie, să ne ascultăm oamenii şi să acordăm atenţie faptului că aceştia sunt furioşi şi nervoşi cu privire la disfuncţionalităţile UE”.

”Deci consider că parte a mandatului meu va fi în acelaşi timp reformarea în profunzime a proiectului european şi a Uniunii Europene”, a precizat liderul En Marche.

Macron a declarat că ar fi vorba de trădare, dacă ar permite blocului comunitar să funcţioneze ca până în acest moment.

”Şi nu vreau să fac asta. Pentru că vom avea un Frexit sau vom avea din nou Frontul Naţional”.

Prezidenţiabilul En Marche conduce cu un avans considerabil de 20% în cele mai multe sondaje, dar a pierdut din sprijinul electoral în ultima săptămână de campanie, după ce prezenţa sa la o grevă din Amiens a fost sabotată de către Marine Le Pen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`