Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, următoarele decrete, potrivit Administrației Prezidențiale:
-Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim;
-Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 9 al Titlului XI – Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente;
-Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Actul normativ prevede că elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani pot beneficia de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare. Legea stipulează că "acoperirea cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile judeţene prin decizii proprii".
-Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
"Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă", prevede legea.