Fed Cup: Irina Begu a fost înlocuită de Sorana Cîrstea pentru meciul de sâmbătă, din cauza unor probleme medicale 

Fed Cup: Irina Begu a fost înlocuită de Sorana Cîrstea pentru meciul de sâmbătă, din cauza unor probleme medicale 
Foto: sptfm.ro

Sorana Cîrstea o va înlocui pe Irina Begu în al doilea meci de simplu al zilei de sâmbătă în confruntarea dintre echipele României și Marii Britanii, din barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup, informează Agerpres.

Decizia a fost luată din cauza unor probleme medicale ale Irinei Begu.

''Din cauza unei probleme medicale, o contractura musculară, Irina Camelia Begu nu poate juca meciul de simplu din ziua de sâmbătă, 22 aprilie, cu Johanna Konta, din cadrul întâlnirii de Fed Cup, România — Marea Britanie. În locul ei va evolua Sorana Cîrstea. Astfel, cel de-al doilea meci al zilei este Sorana Cîrstea — Johanna Konta'', se arată într-un comunicat de presă.

Simona Halep (locul 5 WTA), Irina-Camelia Begu (locul 33 WTA), Monica Niculescu (locul 47 WTA) si Sorana Cîrstea (locul 62 WTA) au fost alese de Federaţia Română de Tenis pentru confruntîrile cu Marea Britanie din 22 şi 23 aprilie 2017, din play-off-ul Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei.

Potrivit Libertatea, partidele se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Partidele din Fed Cup se desfăşoară la Tenis Club IDU, Mamaia, Constanţa. Învingătoarea întâlnirii va evolua anul viitor în Grupa Mondială II, iar învinsa în Grupa I a Zonei Euro-africane.

Sâmbătă:
Simona Halep – Heather Watson (ora 12:00)
Johanna Konta – Sorana Cîrstea (după ora 14:00)

Duminică:
Simona Halep – Johanna Konta (ora 11:00)
Irina Begu – Heather Watson (după ora 13:00)
Sorana Cîrstea / Monica Niculescu – Laura Robson / Jocelyn Rae (dupa ora 15:00)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)