Britanicii riscă să plătească cu 22% mai mult pentru produsele alimentare importate din ţări ale Uniunii Europene. Pentru a evita acest lucru, Guvernul de la Londra trebuie să ajungă la un acord cu Bruxellesul după Brexit, avertizează companiile de retail, potrivitirishexaminer.com.
Acum în Marea Britanie aproape 80 la sută dintre alimentele importate provin din state membre ale Uniunii Europene. Dacă Guvernul londonez nu ajunge la o înțelegere cu Bruxellesul post-Brexit, relaţiile comerciale bilaterale vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
„Un astfel de scenariu va genera presiuni asupra consumatorilor la nivelul preţurilor de consum la produsele alimentare", a fost mesajul transmis de Consorţiul britanic al Companiilor de Retail (BRC), reprezentând principalele supermarketuri.
Conform estimărilor BRC, tarifele la produsele alimentare comercializate în Marea Britanie ar urma să aibă o creştere de 22%.
Guvernul pe care îl conduce Theresa May își dorește un acord cu Uniunea Europeană post-Brexit, însă el va fi semnat doar dacă Marea Britanie se angajează să respecte libertăţile fundamentale comunitare – libertatea circulaţiei persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului. Theresa May a punctat că ar putea finaliza negocierile cu UE fără ajungerea la un acord.