Miercuri suna ALARMA în București și alte 13 județe din țară: Ce trebuie făcut

Miercuri suna ALARMA în București și alte 13 județe din țară: Ce trebuie făcut

Câteva sute de sirene au sunat alarma, marți, în județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Tulcea și Vrancea în timpul exercițiului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017, relatează Agerpres.

În cursul zilei de miercuri, IGSU va desfășura exerciții de alarmare în București, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu și Iași.

Locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10:00 — 15:00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

La nivel național există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat din dispecerate.

IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma "Exercițiu".

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate