"Un lucru extrem de bun". Sorin Grindeanu, prima reacție după capturarea lui Sebastian Ghiță: Vom urma procedurile pentru aducerea în țară

"Un lucru extrem de bun". Sorin Grindeanu, prima reacție după capturarea lui Sebastian Ghiță: Vom urma procedurile pentru aducerea în țară

Sebastian Ghiță a fost capturat în noaptea de joi spre vineri în timp ce se afla în Serbia. Acest lucru vine după aproape 5 luni de la dispariția, perioadă în care a fost urmărit și autoritățile au conlucrat cu oficiali din alte țări pentru localizarea fostului deputat.

Premierul Sorin Grindeanu a avut vineri prima reacție pe acest subiect, felicitând Poliția Română pentru reușită și precizând că în prezent se vor urma procedurile pentru ca Sebastian Ghiță să fie adus în țară.

"Eu doresc să felicit Poliția Română pentru că și-a făcut datoria, un lucru extrem de bun. În continuare vor urma procedurile specifice unei astfel de acțiuni care vor duce, în final, la extrădare și la venirea în țară a lui Sebastian Ghiță. (…) Poate fi o teamă în anumite zone, este treaba dânșilor (n.r., a celor care s-ar teme de dezvăluirile pe care le-ar face Ghiță), pe noi ne interesează să aplicăm legea. Celelalte speculații, toate lucrurile pe care le spun unii sau alții – nu e treaba noastră, ca și guvern. (…) Probabil că n-a fost nici simplu, eu sunt convins că au depus toate eforturile cei din Ministerul de Interne și nu numai", a spus Sorin Grindeanu la TVR1, pentru stiripesurse.ro.

Sebastian Ghiță se afla în prezent arestat în Belgrad unde autoritățile sârbe îl cercetează pentru folosirea unor acte de identitate slovene false, ulterior acesta ar putea fi extrădat în România unde deja are două mandatate de arestare pe numele său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`