Gabriel Oprea recunoaște întâlnirea din noaptea alegerilor din 2009: Fostul vicepremier refuză însă să spună dacă la ea au participat și Coldea și Kovesi (VIDEO)

Gabriel Oprea recunoaște întâlnirea din noaptea alegerilor din 2009: Fostul vicepremier refuză însă să spună dacă la ea au participat și Coldea și Kovesi (VIDEO)

Gabriel Oprea recunoaște întâlnirea din noaptea alegerilor din 2009. Fostul ministru de Interne susține că a vrut să dea o petrecere pentru Neculai Onțanu. Oprea a refuzat însă să spună dacă la discuții au participat și Laura Codruța Kovesi sau Florian Coldea.

"Am dat o masă, am anunţat cu câteva zile înainte că duminică era ziua domnului Onţanu, duminică dau o masă la mine acasă. În seara alegerilor, da. L-am invitat pe domnul Andronic, ziarist, totul transparent, cu o zi înainte, l-am invitat pe domnul Anghel Iordanăescu, probabil ei sunt generalii, ofiţerii cu grad înalt, l-am invitat pe Vasile Dîncu şi l-am invitat şi pe domnul Maior, cu care eram prieten, coleg de pe timpul Partidului Social Democrat", a declarat Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea susține că întreaga întâlnire nu a durat mai mult de 3 ore. Fostul ministru de Interne spune și că nu știe ce au discutat între ei invitașii săi.

"Invitaţia a fost făcută la mine acasă în jur de 19.30-20.00, masa a început la orele 20 şi s-a terminat în jur de 22.30-23.00. La ora 23 nu a mai fost nimeni la mine în casă şi se poate dovedi acest lucru. Masa aceasta a avut loc la mine în sufragerie. Cine voia în schimb să fumeze, cum era domnul Andronic, se ducea în birou, unde era un geam deschis, şi putea să fumeze. Eu nu ştiu ce au discutat fiecare. Eu mi-am făcut datoria de gazdă. A fost o simplă masă. (…) Nu infirm faptul că a fost domnul Coldea, dar vreau să explic exact ce a fost", a precizat Gabriel Oprea.

Fostul lider UNPR a refuzat să spună dacă la întâlnire a participat și Laura Codruța Kovesi.

Gabriel Oprea recunoaște întâlnirea din noaptea alegerilor din 2009: Fostul vicepremier refuză însă să spună dacă la ea au participat și Coldea și Kovesi

#DIRECT_ONE_v4q9dy#

Dacă întâmpinaţi probleme pe Google Chrome cu vizionarea materialelor VIDEO, daţi CLICK pe linkul acesta şi vedeţi ce paşi trebuie să urmaţi pentru a remedia problema!

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”
20:37 - Condițiile în care românii ar putea vota și după ora 21.00 la alegerile prezidențiale