Armata americană a lansat joi în Afganistan cea mai mare bombă non-nucleară lansată vreodată de Statele Unite, informează CNN. Este vorba despre MOAB, cunoscută drept ”mama tuturor bombelor”.
Bomba cântăreşte aproximativ 10.000 de kilograme, a fost lansată de o aerovană MC-130, care aparţine Comenziii de Operaţiuni Speciale, și a avut ca țintă mai multe tuneluri ale jihadiştilor Statului Islamic din provincia Nangarhar, potrivit unor surse militare.
Scopul acestui bombardament îl reprezintă distrugerea operaţiunilor ISIS de pe teritoriul afgan, inclusiv a tunelurilor subterane pe care teroriştii le folosesc pentru atacuri teroriste.
În prezent, armata americană evaluează daunele provocate de ”mama tuturor bombelor”.
MOAB a fost proiectată în timpul războiului din Irak, însă este pentru prima dată când o astfel de bombă este folosită pe câmpul de luptă.
MOAB a fost dezvoltată de către Forțele Aeriene americane începând din anul 2002, ca înlocuitor pentru BLU-82 Daisy Cutter, și a fost testată pentru prima dată în martie 2003, cu câteva zile înainte de începerea războiului din Irak.
Iată, mai jos, imagini de arhivă de la unul dintre testele MOAB.
SUA au lansat cea mai mare bombă non-nucleară în Afganistan: ”Mama tuturor bombelor” a avut ca țintă tuneluri ale ISIS
#DIRECT_ONE_pidw0z#