Sheila Abdus-Salaam, un judecător la cea mai înaltă instanţă din New York, a devenit prima femeie afro-americană care a ajuns la Curtea de Apel a statului şi de asemenea prima musulmană judecător. Judecătoarea a fost găsită decedată în râul Hudson, informează poliția, potrivitnytimes.com.
Autoritățile de la Departamentul Portuar al Poliţiei din New York au primit o informație, în jurul orei locale 13.45, conform căreia o persoană pluteşte în zona Manhattanului. Femeia, care s-a dovedit a fi judecătoarea în vârstă de 65 de ani, a fost scoasă din apă şi dusă pe ţărm, unde medicii nu au putut să mai facă nimic decât să pronunțe decesul.
Investigatorii trebuie să afle cum a ajuns femeia în râu, însă pe corptul femeii nu existau semne de agresiune. Soţul său a fost cel care a identificat cadavrul.
Abdus-Salaam se numără printre cei şapte judecători care servesc la Curtea de Apel a statului New York.
Înainte de asta, femeia a patru ani judecător asociat la o divizie a Curţii Supreme din stat, iar timp de 15 ani a reprezentat Manhattan la Curtea Supremă a New Yorkului. Într-o perioadă a lucrat şi ca avocat.
Directorul Institutului pentru Studii Musulmane Americane, Zakiyyah Muhammad, a declarat că a fost prima femeie judecător musulman din Statele Unite.
Guvernatorul de New York, Andrew Cuomo, a declarat într-un comunicat că Abdus-Salaam a fost un pionier, cu o „busolă morală de nezdruncinat”.
„Judecătorul Sheila Abdus-Salaam a fost un jurist care serveşte ca model, a cărei viaţă în serviciul public a urmărit un New York mai corect şi mai drept pentru toţi”, a continuat el.