BOMBĂ! Se redeschide un MEGA-DOSAR: Traian Băsescu, audiat luni. S-a prescris pentru toţi, dar nu şi pentru mine!

BOMBĂ! Se redeschide un MEGA-DOSAR: Traian Băsescu, audiat luni. S-a prescris pentru toţi, dar nu şi pentru mine!

Fostul președinte Traian Băsescu a confirmat sâmbătă seară, la România Tv, că luni va fi audiat într-un dosar pe care procurorii au decis să-l redeschidă, însă acesta nu a dat detalii despre ce dosar ar fi vorba sau ora la care ar urma să fie audiat. Surse judiciare au afirmat pentrupostul tvcă Traian Băsescu ar urma să fie chemat la audieri în dosarul redeschis în 2015 de Parchetul General, relatează Știripesurse.

„Parchetul a dat sfoară în ţară, eu nu beneficiez de drepturile lui Coldea, care a fost chemat noaptea ca hoţii. Ca preşedinte poţi fi terfelit. Mai nou am două dosare redeschise, unul e "Flora", după o plângere a preşedintelui Uniunii Arabilor din România, şi pe cel cu retrocedările.
În dosarul Flora tot personalul primăriei care a participat la procesul de restituire nu este chemat în instanţă, pentru că s-a prescris, dincolo de faptul că dosarul a fost anchetat la vremea lui şi a fost închis neconstantându-se ilegalităţi la restituire. S-a prescris pentru toţi, dar nu şi pentru mine, deşi n-am fost notificat că fac obiectul unui dosar penal şi procurorul nu continuă cercetarea pentru că am imunitate. L-a ţinut acolo şi l-a scos din sertar, dar numai pentru mine. Aşa, că sunt eu frumos. (…)

Întotdeauna am fost atent să respect legea şi oricâte dosare mi s-au deschis pentru că nişte slugi din parchete vor să servească şeful – "l-am hărţuit pe Băsescu" -, n-a demonstrat nimeni o fraudă. Inclusiv în spălarea de bani cu Căşuneanu, cu casa din Mihăileanu, cu banii daţi lui Petreus în Irak… Sunt oameni care n-au ce face. Atâta minte au…(…) Nu poţi fi trimis în judecată când şi procurorul constată că asta e legea. Nu m-ar ierta nimeni, nici Lazăr, nici vreun complet de la ICCJ, dacă ar constata încălcări de lege.

Se redeschid dosarele, mergem la procuror, asta e viaţa unui fost preşedinte al României. S-a transformat într-o hărţuire fără bun simţ… Şi aceste ultime două dosare, Flora şi ăsta în care sunt chemat luni, dar nu știu exact tema, consider că fac parte din procesul de hărțuire pe care instituțiile statului simt nevoia să-l derogheze. Doamnă, dacă am avut decența să nu spun public că sunt chemat luni, nu o să am indecența să vă spun ora. Sunt convins că aceeași lichea de la Parchetul General, care a distribuit informația, vă va da și ora. Să fim liniștiți cu redeschiderile de dosare. Eu cel puțin sunt liniștit. Sunt convins că din miile de retrocedări pe care le-am semnat, când am fost primar general, nu e niciuna care să-mi poată fi imputată”, a declarat Traian Băsescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)