Externe - 14 dec, 08:19
Atacul forțelor americane asupra bazei siriene a fost ilegal și a adus Statele Unite la doar ”un pas de o confruntare militară cu Federația Rusă”, a declarat premierul rus, Dmitri Medvedev, citat de Reuters.
SUA au informat Rusia în avans că vor ataca o bază militară din Siria. Comunicațiile au avut loc pe o linie specială, folosită de obicei pentru a proteja piloții americani și ruși care zboară deasupra Siriei și pentru a evita posibile incidente aeriene sau atacuri reciproce.
Imagini din satelit sugerează că în baza aeriană ce a fost atacată erau staționate forțe speciale ruse și elicoptere militare, parte a efortului Kremlinului de a ajuta regimul sirian să lupte contra grupării Stat Islamic, mai precizează Reuters.