Are 150 m lungime, un tonaj de 200 de arme la bord (dintre care 20 nucleare), este cel mai mare submarin militar din lume și e pe punctul de a părăsi Marea Albă cu destinația Marea Baltică, acolo unde NATO și-a regrupat forțele în ultima lună, potrivit Dailymail.
Rusia își arată mușchii și scoate la plimbare submarinul din clasa Typhoon – Dmitry Donskoy, considerat una dintre cele mai de temut nave din perioada Războiului Rece.
După ce va trece pe lângă Norvegia și Danemarca sfidând zona Pribaltică unde NATO și-a sporit de curând arsenalul, submarinul este programat să defileze în St. Petersburg, spre a aminti lumii de potența nucleară a Rusiei.
Numit după Prințul Moscovei din perioada 1359-1389, submarinul Dmitry Donskoy – poate sta scufundat până la 120 de zile, cu 160 de oameni la bord. A fost realizat de armata sovietică la începutul anilor '80 cu scopul de a contracara omologul său american din clasa Ohio, care avea capacitatea de a transporta 192 de torpile. Tocmai de aceea, rușii l-au gândit de un tonaj mai mare, ca să surclaseze submarinul american. Din cele șase exemplare construite de ruși, doar Dmitriy Donskoy este singurul rămas operațional, fiind adaptat pentru a funcționa ca platformă de testare a rachetelor de tip Bulava.
Apariția uriașului submarin în apele superficiale ale Mării Baltice este doar de decor, el fiind proiectat pentru a plonja adânc în ocean (până la 400 m!) și a sta nedetectat luni în șir.
Asta înseamnă că va face show la suprafață, oferind entuziaștilor ocazia de a vedea cum arată această adevărată bestie acvatică. Și desigur de a le arăta… timona americanilor prezenți în zonă!
De altfel, cu doar trei zile în urmă, Lituania a avertizat NATO cu privire la capacitatea Rusiei de a ataca statele Mării Baltice "în mai puțin de 24 de ore".
Lituania, Letonia și Estonia, anexate de Uniunea Sovietică în 1940 și desprinse din URSS la începutul anilor '90, acum membre UE și NATO, au devenit extrem de precaute după anexarea Crimeii de către ruși în 2014.
Momentan, însă Rusia este "puțin prinsă" cu noua situație din Siria. Pribaltica poate să mai aștepte…
Rusia trimite CEL MAI MARE submarin din lume în Marea Baltică pentru a "înota" în apele NATO!
#DIRECT_ONE_6n1r4t#
Dacă întâmpinaţi probleme pe Google Chrome cu vizionarea materialelor VIDEO, vă rugăm să folosiţi alt browser: Mozilla, Internet Explorer, Safari etc. Vă mulţumim pentru înţelegere