Istvan Csuzi, directorul Societății de Transport în comun din Oradea va părăsi instituția pe care o conduce în România pentru a prelua șefia transportului public din Abu Dhabi, potrivit Digi 24.
Istvan i-a impresionat pe arabi prin felul în care a modernizat transportul în Oradea, care l-au recrutat pe acesta pentru a răspunde de crearea în ritm alert a unor rețele complexe de transport public.
Directorul general al transporturilor din Abu Dhabi, Jose Costa a declarat că orădeanul este persoana cea mai potrivită să preia comanda proiectelor de transport.
„Va fi o mare revoluţie în transportul public în Abu Dhabi şi se va întâmpla în următorii cinci ani. Domnul Csuzi va fi persoana potrivită să preia comanda şi să facă faţă acestor provocări”, spune directorul general al transporturilor din Abu Dhabi.
Istvan Csuzi se mândrește cu măsurile luate pentru modernizarea sistemului de transport local din Oradea, printre acestea fiind prevăzute staţii cu afişaj electronic pentru durata de aşteptare, dar şi plata electronică sau prin SMS a biletelor.
„Am început prima dată cu introducerea uniformei, după care am îmbunătăţit sistemul de mentenanţă atât la tramvaie cât şi la autobuze. Am introdus e-ticketingul. Avem un sistem performant de transport public care circula la minut aproape”, declară directorul societății de transport local Oradea.
Despre proiectul din Abu Dhabi, orădeanul declară că datorită muncii depuse în Oradea reputația i-a fost recunoscută și în afara țării.
„Soseşte momentul când trebuie să tragi o linie şi trebuie să te gândeşti ce faci şi sunt momente când munca ta dă şi roadele în sensul că se aude în alte locaţii ce ai făcut şi cum ai făcut şi cine eşti. Începând de la 1 mai sunt director general la Abu Dhabi”, spune Istvan Csuzi.
Doar pentru reţeaua de tramvai care va fi construită în Abu Dhabi, autorităţile arabe vor investi 1,5 miliarde de euro. Adică de aproape 8 ori suma atrasă de Oradea din fonduri europene, în 8 ani, pentru toate proiectele derulate.