FRF îi dă în judecată pe fanii care au produs paguba de aproape 90.000 de euro

FRF îi dă în judecată pe fanii care au produs paguba de aproape 90.000 de euro

FRF se constituie parte civilă şi cere despăgubiri fanilor care au provocat incidente la meciul România – Polonia (0-3), anunță DigiSport.

Decizia a fost luată, joi, cu o abţinere, a lui Florin Prunea, în cadrul Comiettului Executiv al forului de la Casa Fotbalului. Suma poate depăși cu mult cele 88.000 de euro, amenda primită de FRF, deoarece la aceasta, se adaugă cheltuielile suplimentare apărute prim mutarea meciului cu Danemarca (0-0) de la București la Cluj.

La finalul anului trecut, Comisa de Disciplină a FIFA a decis ca meciul România – Danemarca, programat la 26 martie 2017, în etapa a V-a a Grupei E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, să se dispute, cu spectatori, pe un alt stadion, nu pe Arena Naţională, informează FRF.

Federaţia Română de Fotbal a mai primit o amendă de 95.000 de franci elveţieni (88,800 de euro), după incidentele de la meciul România – Polonia.

La acea partidă, jocul a fost întrerupt mai întâi circa un minut, după ce fanii rapidişti au aruncat torţe pe teren. Jandarmii au scos doi suporteri rapidişti din stadion, apoi au fost folosite gaze lacrimogene pentru aplanarea unui conflict între fani, stewarzi şi jandarmi. Partida a mai fost întreruptă o dată pentru scurt timp, atacantul Robert Lewandowski prăbuşindu-se pe teren, după ce o petardă a căzut în apropierea lui. Jucătorul s-a ridicat de pe teren după un minut, timp în care arbitrul Damir Skomina a trimis jucătorii la mijlocul terenului.

Reprezentativa României a fost învinsă, la 11 noiembrie, de selecţionata Poloniei, scor 0-3 (0-1), în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card