Craiova, VICTORIE dramatică în prelungiri! Un om ELIMINAT și fără un PENALTY acordat a reușit să producă supriza

Craiova, VICTORIE dramatică în prelungiri! Un om ELIMINAT și fără un PENALTY acordat a reușit să producă supriza
Foto: prosport.ro

Pentru Dinamo Cupa e un obiectiv, însă meciul din sferturi de ieri nu s-a terminat așa cum voiau câinii. Penedo, Nemec şi Bawab au petrecut mult timp la echipele naţionale, Palici a acuzat o accidentare cu o zi înainte de meci, iar Nedelcearu s-a autoexclus din primul „11” după incidentul „alcool în avion” la naţionala de tineret, potrivitgsp.ro.

Oamenii lui Mulțescu au speculat momentul de neatenție al câinilor la început, creându-și două situaţii de poartă încă din primele 5 minute, după care a urmat o mare ocazie: centrare Bancu, cap Jazvici, puţin peste.

Dinamo a început să miște și ea, tot cu o lovitură de cap, venită de la Rivaldinho, Însă la pauză, echipa care a fost nemulțumită de scorul de pe tabelă a fost craiova Craiova. Era 0-0 când cele două echipe au mers la vestiare.

Eliminarea lui Băluţă a făcut ca meciul să aibă o cu totul altă înfățișare. Haţegan a judecat extrem de aspru lovitura involuntară cu braţul a lui Băluţă asupra lui Filip şi l-a trimis la cabine pe oltean.

Echipa din Ștefan cel mare nu a mai fost capabilă să construiască faze periculoase. Însă Craiova a continuat jocul agresiv. Dacă Haţegan ar fi acordat în mod corect un penalty cu un sfert de oră înainte de final, probabil că meciul se închidea în 90 de minute. Dar meciul a intrat în prelungiri.

La final, tabla a arătat scorul de 0-0. Au urmat penalty-urile, unde sângele fierbinte al oltenilor s-a transformat în sânge rece și a fost suficient pentru calificare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card