Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că i-a comunicat premierului Sorin Grindeanu deciziile care au fost luate în interiorul partidului în privința lui Daniel Constantin, căruia i-a fost retras sprijinul politic.
De asemenea, Tăriceanu a anunțat cine îi va lua locul lui Constantin în cadrul Guvernului.
”Le-am comunicat colegilor noştri din PSD decizia care a fost luată ieri în Biroul Politic Central al ALDE cu privire la retragerea sprijinului politic pentru domnul Daniel Constantin. Le-am comunicat, de asemenea, decizia referitoare la persoana care îl va înlocui în cadrul Guvernului pe Daniel Constantin. Este doamna Graţiela Gavrilescu care a fost ministru al Mediului şi, de asemnea, propunerea noastră pentru ministrul pentru relaţia cu Parlamentul în persoana domnului Viorel Ilie, actualul lider al grupului de la Senat al ALDE. I-am adus domnului prim-ministru la cunoștintă deciziile pe care le-am luat și domnia sa urmează să procedeze conform legii la înaintarea propunerilor către președinte. Se păstrează structura guvernului, deci doamna Gavrilescu va fi și vicepremier”, a declarat Tăriceanu, precizând că până la Congres membrii ALDE îşi păstrează funcţiile politice.
Călin Popescu Tăriceanu, despre excluderea din ALDE a lui Daniel Constantin: Congresul nu face decât să aleagă viitoarea conducere, nu stă să se ocupe de excluderi de membri
#DIRECT_ONE_ix3rwo#
Întrebat dacă la Congers se va decide și asupra unei eventuale excluderi din partid a lui Daniel Constantin, Tăriceanu a răspuns: ”Congresul nu face decât să aleagă viitoarea conducere, nu stă să se ocupe de excluderi de membri”.
Referitor la criticile care i-au fost aduse de Daniel Constantin, copreședintele ALDE a replicat: ”În politică, depinde unde vrei să te situezi. Eu am să discut despre proiecte, principii, lucruri importante și îi las pe alții să discute despre persoane”.