Președintele Klaus Iohannis va fi primit în audiență la Papa Francisc cu ocazia participării la reuniunea Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis va fi primit în audiență la Papa Francisc cu ocazia participării la reuniunea Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis se deplasează în acest final de săptămâna la Roma pentru a participa la reuniunea infomală a Consiliului European alături de ceilalți șefi de stat și guvern din Uniunea Europeană.

Cu această ocazie, Klaus Iohannis va fi primit vineri de la ora 19:00 în audiență la Vatican de Papa Francisc, conform programului afișat de Administrația Prezidențială.

Consiliul European se va reuni sâmbătă, 25 martie, într-un cadrul informal organizat cu cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma pentru a sărbători un moment definitoriu în evoluția proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii – Belgia, Franța, Germania Federală, Italia, Luxemburg și Olanda – a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană și Tratatului Comunității Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare