Domeniile în care sau înregistrat cele mai mari creșteri salariale din ultimii ani vor fi și anul viitor cele mai atractive pentru salariați. Cei mai bine plătiți de la începutul crizei fiind specialiștii din IT și telecomunicații unde salariile au crescut cu 54%, respectiv 57%.
Specialiștii în resurse umane anticipează că salariile din multinaționale vor crește anul viitor într-un ritm similar cu cel din 2011, fiind prognozat un spor mediu de 6%. Cele mai mari creșteri vor fi anul acesta pentru slariații cu poziții de conducere, susțin ei.
Din 2008 și până în prezent, salariul mediu net a crescut cu 9,8%, cele mai mari majorări fiind înregistrate în telecomunicații (57%), IT (54%), producția și furnizarea de energie (20%) și industrie (20%).
Domeniul unde criza s-a resimțit cel mai tare fiind învățământul unde salariile au scăzut cu 19% din 2008. Alte domenii afectate fiind administrația publică și sănătatea cu diminuări salariale de 16%, respectiv 11% în perioada menționată.
„Companiile care au avut salariile îngheţate în ultimii doi ani şi-au bugetat creşteri salariale semnificative ca procent – de maxim 7% – în 2012, însă acestea se aplică în special în industrii în care salariile medii sunt mici, cum ar fi producţia textilă şi de aceea creşterile nu vor fi spectaculoase. În continuare IT-ul va rămâne un domeniu în care salariile vor creşte, în timp ce în sistemul bancar acestea vor stagna”, susţine Oana Daki, country manager al Consulteam, reprezentantul local al gigantului Mercer.
Mercer realizează anual un studiu privind salariile din România bazat pe datele centralizate de la 150 de multinaționale .
„Majorările salariale nu vor mai fi atât de mari ca în anii trecuţi pentru funcţiile de execuţie, ci de la nivelul de specialist în sus. Companiile îşi vor recompensa angajaţii valoroşi, care fac performanţă”, mai spune Datki, citată de zf.ro.
Mercer anticipează o creștere mai mică de 3-4% în domeniul IT, de trei ori mai mică decât cea din anii precedenți, și una de 5-6% în industria auto.
Anul acesta salariul mediu net pe economie a crescut cu 9%, ajungând la 1.457 lei, în principal din cauza creșterii de 15% pentru bugetari, ale căror salarii fuseseră reduse în iulie 2010 cu 25%.
În pofida unei măriri a salariilor estimată de specialiști la 6%, românii vor rămâne unii dintre cei mai prost plătiți europeni, iar puterea de cumpărare va scădea dacă rata inflației va depăși acest procent.