Cinci persoane și-au pierdut viața și aproximativ 40 au fost rănite în atacul terorist care a avut loc la Londra. Printre persoanele rănite sunt și doi români. Cei doi formează un cuplu și erau în Londra în vacanță.
Ambasadorul român în Regatul Unit a spus că cei doi au mers la Londra ca turiști, bărbatul serbându-și ziua de naștere. Dan Mihalache a mai precizat că tânără se află în stare destul de gravă, iar tânărul este bine, având doar o fractură la laba piciorului. Acesta a şi fost externat.
Momentul în care ROMÂNCA rănită la Londra e proiectată în râul Tamisa
#DIRECT_ONE_ko6nmu#
Ambasadorul Romaniei a mai declarat că starea gravă a femeii e determinata de faptul ca ea a fost lovita de masina atacatorului si a fost proiectata in raul Tamisa, de unde a fost recuperata de echipele de salvare si transportata la spital. Cel mai probabil, imaginile difuzate de presa engleză cu o femeie proiectată în râul Tamisa în timpul atacului surprinde chiar drama româncei.
#DIRECT_ONE_meii7h#
"Tanara este intr-o stare relativ complicata, destul de grava cu leziuni cerebrale, cu plamanii care sunt pe punctul de a ceda, baiatul e in stare buna are doar o fractura la laba piciorului, dar in ceea ce o priveste pe tanara speram ca se va redresa. Erau turisti, din pacate au avut ghinion, venise sa isi serbeze ziua de nastere erau prieteni urmau sa se casatoreasca", a declarat Dan Mihalache, potrivit Realitatea TV.
MAE a anunțat că fata este internată la un spital din Londra, iar tânărul a fost externat. Tânăra a fost accidentată mai grav din cauză că a fost lovită de mșina atacatorului și a fost proiectată în râul Tamisa.
Cei doi tineri răniți în atentatul din Londra sunt din Constanța.
Tinerii au mers în Londra într-un city break pentru a sărbători ziua bărbatului, potrivit Timpul.info.