Polițistul Marian Godină și-a făcut public pe Facebook fluturașul de salariu pentru a răspunde unor oameni care ar fi lăsat de înţeles că „poliţiştii au salarii mari”.
Imediat au apărut o mulțime de reacții în spațiul public. Astfel, site-ul riscograma.ro a făcut chiar o analiză a documentului publicat de omul legii, din care a reieșit foarte clar cum eludează statul plata taxelor și are parte de alte reguli decât în sectorul privat.
Potrivit unui calcul făcut de jurnaliștii citați, ”pentru un salariu minim de 1250 de lei brut, angajatorul plătește 1538 de lei iar angajatului îi ajung în buzunar 925 de lei. 613 lei – adică 40% din costul total – ajung în buzunarele statului.
La salariul mediu, de 3200 de lei brut, angajatorul plătește 3936 de lei din care statul oprește 1692 de lei – adică 43% din costul total – pentru ca angajatul să mai rămână cu un net de 2244 de lei”.
În sectorul privat metoda prin care se ocolește plătirea acestor sume este munca ”la negru”, în care banii sunt plătiți cash fără nici o formalitate iar statul nu ia nimic, sau munca ”la gri”, situație în care există un salariu oficial, de obicei cel minim, dar și un supliment „în plic”.
În cazul veniturilor lui Marian Godină, există un salariu de bază brut cu tot cu sporuri de 2544 de lei.
Potrivit sursei citate, ”în mod normal, el corespunde unei cheltuieli a angajatorului de 3129 de lei, respectiv unui salariu net de 1800 de lei. Ar rezulta o impozitare a muncii de 42,5%, aliniată cu ce știam deja. Doar că, ulterior, apar banii „în plic” – sporul de hrană și „alte drepturi” – pentru care nu se mai plătește nici un fel de impozit sau contribuție. Aceștia adaugă 1254 de lei la salariul net, care devine astfel 3053 de lei (apar mici inadvertențe din cauza cotizațiilor și reținerilor, dar asta este cifra). Cheltuiale totală a angajatorului crește astfel la 4383 de lei, dar povara fiscală scade la doar 30%!”.
În cazul în care ar fi fost respectate regulile care sunt impuse în sectorul privat, ar fi existat opțiunea ca salariul net al polițistului să fie redus cu mai mult de 550 de lei sau să se contribuie la bugetul de stat cu încă 970 de lei.
Autorii analizei oferă și o explicație pentru faptul că statul cautăa ”să își fure căciula”.
”Un motiv, mai puțin probabil, ar fi cu bătaie lungă. Pentru banii respectivi, dacă nu se colectează CAS nu se va plăti nici pensia.(…) Celălalt motiv, mai plauzibil, este că a intervenit competiția între părțile componente ale statului, moment în care a devenit clar că impozitarea uriașă este o povară prea mare iar evitarea ei – un avantaj competitiv. Concret, norma de hrană s-a acordat la început pentru categorii restrânse din sistemul de ordine publică și apărare națională. Dacă ministerele respective ar fi plătit impozit pentru sumele respective, acesta s-ar fi redistribuit în tot aparatul bugetar, în schimb așa au putut folosi banii integral pentru interesele proprii.
Cum ziceam, efectul contabil este nul (se va vedea în scăderea încsasărilor dar și a cheltuielilor bugetare – la deficit constant, plus la pensii mai mici peste niște zeci de ani). Însă, simbolic, mesajul este devastator: pentru prostime, taxele pe muncă rămân la 40-43%, chiar și după ce statul a constatat pe propria piele că nivelul lor acceptabil nu depășește 30%”, se mai arată în articolul citat.