Zi decisivă pentru Liviu Dragnea: Curtea Constituțională se va pronunța pe constituționalitea legii care îi interzice liderul PSD să facă parte din Guvern (VIDEO)

Zi decisivă pentru Liviu Dragnea: Curtea Constituțională se va pronunța pe constituționalitea legii care îi interzice liderul PSD să facă parte din Guvern (VIDEO)

Zi decisivă, marți, pentru președintele PSD, Liviu Dragnea. Magistraţii de la Curtea Constituţională trebuie să ia o decizie cu privire la legea care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern.

Curtea Constituţională a dezbătut pe 7 martie sesizarea depusă de Avocatul Poporului, dar a amânat pentru astăzi pronunţarea deciziei.

„Cauza a fost amânată. Am dat termen pe 21 martie. Nu am reuşit să ajungem la o soluţie. Am simţit nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care sunt mai multe”, a precizat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, în data de 7 martie.

Legea 90/2001 interzice persoanelor care au primit o condamnare definitivă în instanță să facă parte din poziții guvernamentale, dar acest lucru ar putea fi schimbat dacă judecătorii CCR aprobă sesizarea de neconstituțională ridicată de Avocatul Poporului pe 5 ianuarie.

Zi decisivă pentru Liviu Dragnea: Curtea Constituțională se va pronunța pe constituționalitea legii care îi interzice liderul PSD să facă parte din Guvern

#DIRECT_ONE_rewz09#

Avocatul Poporului susţine că în efectuarea analizei de neconstituţionalitate s-a constatat "lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie referitoare la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice ”în condiţiile legii".

Astfel, instituţia susţine că în legislaţia internă există diferenţe de tratament juridic în ceea ce priveşte condiţiile de ocupare a demnităţilor din cadrul puterii executive.

"Pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigurând deplina efectivitate a textului constituţional, legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 în sensul identificării unui raport de proporţionalitate între condiţiile ocupării unei funcţii publice şi scopul urmărit prin soluţia legislativă şi anume exercitarea funcţiei de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament", explică Avocatul Poporului, potrivit mediafax.ro.

Instituţia a avut în vedere şi lipsa de previzibilitate a sintagmei ”nu au suferit condamnări penale” din cuprinsul legii.

"Cu referire la principiul previzibilităţii, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 489/2016), Curtea Constituţională a reţinut că, ”potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, "dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat" sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie. Chiar prin raportare la prevederile Codului penal referitoare la pedepsele complementare, sintagma ”nu au suferit condamnări penale” poate suporta interpretări diferite (în sensul de a stabili dacă prevederea legală criticată se aplică pentru orice condamnare penală sau doar pentru cele în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 lit. b) din Codul penal", mai explică instituţia.

Un alt aspect avut expus de Avocatul Poporului se referă la lipsa unui tratament juridic diferenţiat între "persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pe de o parte, şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe de altă parte, aspect ce atrage încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, precum şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1, precum şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice".
Liviu Dragnea a declarat, în repetate rânduri, că această lege este una „profund neconstituţională”. De asemenea, liderul PSD a subliniat că nu a solicitat funcţia de premier pentru sine, deşi i s-ar fi cuvenit, din cauza acestei legi, el folosind un termen destul de controversat la acel moment, respectiv „deocamdată”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)