Sorin Apostu rămâne în arest. ÎCCJ a respins cererea de eliberare a primarului suspendat al Clujului

Sorin Apostu rămâne în arest. ÎCCJ a respins cererea de eliberare a primarului suspendat al Clujului
Foto: evz.ro

Primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu, rămâne în arest, au hotărât joi judecătorii ÎCCJ. Decizia este definitivă.

Sorin Aposu, soția sa și oamenii de afaceri Călin Stoia și Aspazia Droniuc au fost trimiși în judecată de DNA. Procurorii DNA îl acuză de fapte de corupție. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Cluj.

Potrivit Mediafax, Sorin Apostu este trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, fals și primire de foloase necuvenite.

Monica Apostu, soția primarului suspendat, este trimisă în judecată pentru complicitate la trafic de influență, complicitate la luare de mită, spălare de bani și fals.

Călin Stoia va fi judecat pentru dare de mită, spălare de bani și fals.

Aspazia Droniuc va fi judecată pentru cumpărare de influență, spălare de bani și fals.

În acest dosar mai sunt cercetați și arhitectul clujean Bogdan Petrina, omul de afaceri Mustaffa Bekar, Simion Mureșan, asociat la Electrogrup, Marin Stancu, liderul cultivatorilor de pepeni din Dăbuleni și Ioan Ploscar, angajat al primărirei Cluj-Napoca.

Sorin Apostu si omul de afaceri Calin Stoia, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile, in data de 10 noiembrie, în baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj.

Primarul Sorin Apostu a fost suspendat din funcție după ce prefectul județului Cluj, Florin Stamatian, a emis, vineri, un ordin în acest sens.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`