FRAUDĂ la simularea de la limba română: Cei de la DEX Online au schimbat INTENŢIONAT definiţia unor cuvinte, observând un număr mare de căutări

FRAUDĂ la simularea de la limba română: Cei de la DEX Online au schimbat INTENŢIONAT definiţia unor cuvinte, observând un număr mare de căutări
Foto: dcnews.ro

Elevii apelează la tot felul de metode pentru a reuși fără să învețe la examene.

Cei care administrează site-ul Dex Online au observart că, luni, în timpul simulării la limba română două cuvinte cheie din subictele evaluării au fost căutate pe site.

În urma acestei constatări, Ministerul Educației a anunțat ca va face verificări pentru a afla dacă elevii au intrat cu telefoane mobile în clasă.

"În timpul simulării de ieri (luni-n.r.), am sesizat ceea ce bănuiam că o să se întâmple şi anume că anumite cuvinte vor fi suspect de des căutate. O chestie haioasă a fost că nu ştiam care vor fi cuvintele, dar sunt uşor de recunoscut când monitorizezi căutările recente şi brusc vezi că se detaşează câteva cuvinte care sunt de zeci de ori mai căutate decât altele. Şi am hotărât ca pentru acele cuvinte să schimbăm definiţiile şi am căutat ceva asemănător care să îi încurce, în loc de «pretutindeni», am pus «pururi» şi în loc de «a zări», am pus «a zori». Au fost câteva zeci de căutări înainte de ora 09.00, poate erau profesori care multiplicau subiectele, poate erau motive legitime ca acele căutări să apară. După care, au fost aproximativ 300 de căutări între orele 09.00-11.00 şi aproape o mie între orele 11.00-12.00, asta pentru nişte cuvinte care, în mod normal, au câteva zeci de căutări pe lună. Încă nu ştim exact care este furnizorul de internet, dar mă aştept să fie vorba de companii de telefonie mobilă. Anul trecut, căutările au fost făcute de pe telefoanele mobile", a declarat, Cătălin Frâncu, reprezentant al site-ului Dex Online, potrivit Mediafax.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`