Cel mai bogat om din Irlanda a ajuns la mila statului. Fostul miliardar primește o pensie de 10.000 de euro

Cel mai bogat om din Irlanda a ajuns la mila statului. Fostul miliardar primește o pensie de 10.000 de euro
Fostul miliardar Sean Quinn, până nu demult cel mai bogat om din Irlanda, a ajuns să trăiască dintr-o pensie modestă oferită de guvernul Marii Britanii. Omul a cărei avere personală era evaluată înainte de...

Fostul miliardar Sean Quinn, până nu demult cel mai bogat om din Irlanda, a ajuns să trăiască dintr-o pensie modestă oferită de guvernul Marii Britanii. Omul a cărei avere personală era evaluată înainte de criză la 4 miliarde de euro a fost declarat falimentar de către Înalta Curte din Belfast și are datorii de peste 2,5 miliarde de euro.

„Anunț cu mare amărăciune că am solicitat să fiu declarat falimentar la Înalta Curte din Belfast”, mărturisea Sean Quinn, după inițierea acțiunii.

Quinn, care a împlinit 65 de ani în septembrie, primește actualmente o pensie de mai puțin de 10.000 de euro pe an și este primul miliardar al lumii care dă faliment în urma crizei financiare, potrivit forbes.com.

Omul de afaceri, cândva cel mai admirat antreprenor al Irlandei, și-a început cariera în anii ’70 vânzând nisip și pietriș de la o carieră pe care a deschis-o pe terenul fermei tatălui său. Pentru ca în final să dezvolte compania Quinn într-un imperiu cu afaceri de miliarde de euro în minierit, producție, imobiliare și asigurări.

Totul a început să se destrame în 2008 odată cu declanșarea crizei. La apogeul exploziei pieței imobiliare din Irlanda, Quinn cumpărând 25% din acțiunile băncii Anglo Irlandeze. Metoda pe care a folosit-o el fiind de a cumpăra acțiunile cu bani împrumutați chiar de la banca respectivă. Când piața bancară irlandeză s-a prăbușit, portofoliul său și-a pierdut valoarea, banca fiind naționalizată în 2009.

Incapabil să își mai plătească datoriile către bancă, magnatul s-a văzut obligat să cedeze grupul Quinn, care datora și el aproape 2 miliarde de euro, băncii.

„Nu are în acest moment nicio posibilitate de a-și plăti datoriile. A rămas cu foarte puține bunuri”, a declarat avocatul lui Quinn, care a solicitat în instanță falimentul acestuia.

Problemele lui Quinn par să nu fi ajuns la sfârșit pentru că banca Anglo Irlandeză, redenumită Irish Bank Resolution Corporation a contestat legalitatea falimentului acestuia, pe motiv că a fost declarat în Belfast ,Marea Britanie, și nu în Dublin ,Irlanda.

Legea britanică permite unei persoane care a fost declarată falimentară să își deschidă o nouă afacere după un an spre deosebire de legea Irlandeză care interzice persoanelor falimentare să conducă o afacere 12 ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”