Germania, Franța, Spania și Italia au decis să impună o Uniune Europeană cu mai multe viteze (VIDEO)

Germania, Franța, Spania și Italia au decis să impună o Uniune Europeană cu mai multe viteze (VIDEO)
Foto: YouTube

Liderii celor mai puternice state din Uniunea Europeană, Franța, Germania, Spania și Italia au decis luni, în cadrul unui mini-summit care a avut loc la Paris că Europa trebuie să aibă mai multe viteze, pentru ca unele state membre să avanseze mai repede eficient și rapid decât celelalte, potrivit stiripesurse.ro.

„Unitatea nu înseamnă uniformitate”, a declaratFrançois Hollande, cel care a gâzduit acest summit.

„Câteva ţări ar putea merge mai repede şi mai puternic, fără ca restul să fie îndepărtate, dar fără ca altele să se poată opune” a continuat Hollande.

Angela Merkel este de părere că europenii trebuie „să aibă curajul să accepte cu unele ţări avansează mai repede decât altele”, fără „să se închidă pentru cei care sunt în urmă, dar trebuie să putem merge înainte”, a concis cancelarul german.

La rândul său, şeful guvernului italian își dorește „o uniune europeană mai integrată”, dar cu „diferite niveluri de integrare”.

Mariano Rajoy, el a afirmat că „Spania este pregătită să meargă mai departe pe drumul integrării cu toţi care vor dori să o urmeze”.

Germania, Franța, Spania și Italia vor UE cu mai multe viteze (VIDEO)

#DIRECT_ONE_6ihedg#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite