Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși a fost redeschisă

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși a fost redeschisă
Foto: Evz

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși din București s-a redeschis luni, după șapte luni de lucrări de reabilitare care au costat 250.000 de euro, informează Libertatea.

Conducerea unității medicale susține că s-a făcut dezinfecție până la cărămidă, au fost montate uși care asigură o izolare perfectă, s-a pus un nou sistem de ventilație și numărul de paturi a fost redus de la zece la cinci.

"Totul este nou. Saloanele sunt individualizate, un singur pacient pe salon. Drept urmare, secția are doar cinci paturi. Sunt toate condițiile oferite pentru pacient în salon. Secția are centrală de tratare a aerului, uși glisante acționate cu dispenser cu dezinfectant. Deci, când intri în salon, mâna este dezinfectată. Secția deține mobilier nou, paturi noi. Secția are sisteme de purificare și filtrare a apei de tip chirurgical, de tip sală de operație în fiecare salon. Avem toate avizele necesare. Personalul lucrează în ture ca și până acum", au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Inspecția Sanitară a decis suspendarea activității în secția ATI a Spitalului de Arși în iunie 2016, după ce un medic a filmat larve pe rana unui pacient care între timp a şi decedat. Un alt pacient a murit în aceeași perioadă, la același spital. Tribunalul București a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`