Viktor Orban, un nou șir de atacuri la politica migrației din UE. Premierul Ungariei: Omogenitatea etnică, cheia succesului

Viktor Orban, un nou șir de atacuri la politica migrației din UE. Premierul Ungariei: Omogenitatea etnică, cheia succesului

Viktor Orban rămâne ferm pe poziţii faţă de politica anti-migranţi. Premierul maghiar a subliniat că Ungaria intenţionează să nu adopte modificările cerute de Parlamentul European, sugerând că omogenitatea etnică este cheia succesului economic şi că o îmbinare a raselor ar putea cauza probleme.



"Guvernul ungar nu poate risca schimbarea caracterului etnic fundamental al ţării. O astfel de schimbare nu ar spori valoarea ţării, în schimb, ar retrograda statutul acesteia şi ar arunca-o în haos", a transmis Viktor Orban oficialilor din Camera Comerţului, scrie huffingtonpost.com

De asemenea, Orban s-a arătat total împotriva dorinţei Uniunii Europene de a accepta muncitori temporari. În momentul de faţă, doar 4% dintre maghiari sunt şomeri. Este un record pentru Uniunea Europeană, dar mulţi angajaţi se plâng că muncesc în plus din cauza lipsei de personal.

Între timp, guvernul de la Budapesta a anunţat că va construi un al doilea gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniţei sale sudice cu Serbia.

Primul gard de sârmă ghimpată a fost construit în 2015.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`