Un senator PNL propune ca funcționarii publici trimiși în judecată să nu mai fie suspendați din funcție: Cum au reacționat Liviu Dragnea și Raluca Turcan 

Un senator PNL propune ca funcționarii publici trimiși în judecată să nu mai fie suspendați din funcție: Cum au reacționat Liviu Dragnea și Raluca Turcan 
Foto: justitiecurata.ro

Senatorul PNL Răducu Filipescu, fost președinte al Consiliului Județean Călărași, a depus un proiect de lege potrivit căruia funcționarii publici nu ar mai trebui să fie suspendați din funcție în momentul în care sunt trimiși în judecată pentru diferite infracțiuni, inclusiv pentru fapte de corupție, informează HotNews.ro.

Proiectul, care a fost semnat și de senatorul PSD Eugen Teodorovici și senatorul UDMR Cseke Attila-Zoltan, abrogă un articol din Statutul funcționarilor publici. În expunerea de motive, inițiatorii au subliniat că statutul trebuie să fie pus în acord cu Codul Muncii, cu Statutul aleșilor locali și cu Legea administrației publice locale, și că este încălcat principiul prezumției de nevinovăție instituit de Codul Penal. ”În virtutea acestei prezumții, acela împotriva căruia a fost declanșat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului de apărare", mai arată sursa citată.

O primă reacție cu privire la acest proiect a venit din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a spus că va susține inițiativa.

"Nu cred că este o idee rea pentru că trebuie să ne obişnuim şi cu principiul de prezumţie a nevinovăţiei. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu. Sunt de acord cu acestă propunere, susţinem", a declarat Dragnea.

Pe de altă parte, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan a declarat, pentru News.ro, că acest proiect nu are girul PNL și că nu va fi susținut în Parlament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`