SUA vor retrage 10.000 de soldați din Afganistan până la sfârșitul lui 2011

SUA vor retrage 10.000 de soldați din Afganistan până la sfârșitul lui 2011

10.000 de soldaţi vor fi retraşi de Armata Americană din Afganistan înainte de sfârşitul anului 2011, aşa cum este prevăzut în calendarul de retragere anunţat de Preşedintele Barack Obama. Purtătorul de cuvânt al armatei americane Bill Speaks, a precizat că acesta este primul obiectiv pe care vor să îl atingă: retragerea soldaţilor trimişi ca întăriri până la sfârşitul anului.

Această primă retragere, a început în vară şi va reduce numărul de soldaţi din Afganistan la 91.000 la începutul anului 2012.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat că în decembrie 2009 au fost trimişi 33.000 de soldaţi ca întăriri în Afganistan pentru a prelua controlul asupra pericolului taliban.

Trupele americane, care constituie principalul contingent al forţelor NATO, sunt aşteptate să încheie retragerea până la sfârşitul lui 2014, însă Pentagonul ia în calcul posibilitatea ca soldaţii să rămână în Afganistan şi după această dată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`